Ce face o domnişoară de onoare la nuntă?

Când eşti invitată să fii domnişoară de onoare la nuntă, mai întâi te bucuri, apoi te întrebi ce face o domnişoară de onoare la nuntă? Ca să ştii exact, am făcut o listă a responsabilităţilor pe care le are o domnişoară de onoare la nuntă fiindcă rolul său nu este doar să zâmbească frumos în poze, ci să îi fie alături miresei încă de când aceasta începe să-şi organizeze nunta.  

  1. Contribuie la organizarea nunţii

Vei fi mâna dreaptă a miresei atunci când ea ţi-o va cere. Poţi ţine evidenţa confirmărilor participanţilor la nuntă, de exemplu. Sau poţi face diverse activităţi pe care mireasa nu are timp să le facă: să ridici o comandă făcută de prietena ta care se căsătoreşte, să cauţi şi tu anumite produse care ar aduce un plus de frumuseţe nunţii, să vii cu propriile tale idei fiindcă mireasa nu ştie la ce să se gândească mai întâi, deci orice aport din partea ta este binevenit.

  1. Se implică în alegerea rochiilor

Alegerea rochiilor pentru domnişoarele de onoare aparţine miresei, dar aceasta are nevoie de sfaturile şi ideile celor care le vor îmbrăca. Stabilirea culorii şi a modelului se face după o consultare a miresei cu domnişoarele de onoare, dar după aceea este treaba domnişoarelor să participe la probele pentru realizarea rochiilor, să se asigure că iese totul cum trebuie şi la timp.

  1. Este punctuală

Iată o calitate esenţială a domnişoarei de onoare. Se ştie că nunta are un timing al ei, o sincronizare, şi orice întârziere a personajelor participante poate da peste cap întreaga organizare. O domnişoară de onoare trebuie să fie conştientă că este un pion important în peisajul nunţii şi de aceea trebuie să fie prezentă, disponibilă şi activă fix în momentul în care este nevoie.

  1. Are rol de gazdă alături de miri

Odată dat startul nunţii, domnişoara de onoare este cea care întâmpină invitaţii alături de miri. Ea oferă cocardele şi îi conduce pe noii veniţi la mesele stabilite. În timpul petrecerii, pe lângă faptul că trebuie să fie atentă la tot ce se întâmplă pentru a preîntâmpina orice neplăcere, domnişoara de onoare este cea care va întreţine atmosfera, va schimba câteva vorbe cu invitaţii şi va merge pe ringul de dans pentru a-i face şi pe ceilalţi să se ridice de la mese.

  1. Se “luptă” pentru buchet

Aceasta este cea mai plăcută şi aşteptată obligaţie a domnişoarelor de onoare. Să prinzi buchetul de flori poate fi o încununare  a întregului efort pe care l-ai depus în calitate de domnişoară de onoare la nuntă, dar şi dacă nu-l prinzi, “lupta” pentru el va rămâne o amintire haioasă, bună de povestit prietenilor.

Credit foto: Shutterstock

Comments

mood_bad
  • Momentan nu exista niciun comentariu. Fii tu primul!
  • chat
    Add a comment